Dan Ștefan Chițu este noul președinte executiv al FC Ploiești

Dan Ștefan Chițu este noul președinte executiv al FC Ploiești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii nou-promovatei în Liga a II-a de fotbal CSM FC Ploiești au oficializat o mutare-surpriză! Mai exact, numirea în funcția de președinte executiv al clubului a lui Dan Ștefan Chițu!
Deși președintele executiv al FCM Câmpina a fost învestit în aceeași funcție la gruparea pregătită de Valeriu Răchită, el nu va… uita de tot de fosta sa formație, relația de colaborare dintre cele două grupări anunțându-se una deosebit de strânsă!

Numirea lui Chițu, care este și reprezentantul cluburilor din eșalonul secund în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), reprezintă un transfer cu greutate nu doar în planul imaginii, ci și în cel organizatoric

Inițiatorul acestei “mișcări” a fost Marian Manea, care a dus munca de lămurire cu Chițu: “Mi-a fost greu să-l conving să se despartă de FCM Câmpina, însă, am mizat pe ambiția și spiritul lui de învingător. I-am spus că în palmaresul său trebuie să existe și o promovare în liga întâi!”

Interesant este că Dan Ștefan Chițu a refuzat o ofertă venită de la o grupare din primul eșalon, căreia nu a dorit, totuși, să-i deconspire numele.

În ceea ce privește relația cu gruparea din Câmpina, la care va rămâne acționar, Chițu a spus că va fi una foarte bine pusă la punct, fotbaliștii urmând a trece dintr-o parte în alta, în funcție de nevoile fiecărei echipe. Chiar dacă, momentan, la Câmpina, nu s-a stabilit organigrama viitoarei conduceri a formației, șanse mari de a prelua funcția deținută până acum de Ștefan Chițu le are… fiul său, Dragoș! Care ar avea de gestionat 5,86 miliarde de lei vechi, sumă care i-a fost promisă lui Chițu senior de către administrația locală din Câmpina, pentru sezonul viitor!â

Noul președinte executiv s-a arătat încrezător în mult dorita promovare chiar din primul an, spunând că cele două locuri mult râvnite care asigură accederea în eșalonul de elită vor fi disputate de șase echipe! Omul de fotbal a precizat că “este un fapt deosebit pentru Prahova că se luptă pentru promovare două echipe din Ploiești”, nominalizând-o și pe “rivala” de la SC FC Petrolul, în această postură, pe care a considerat-o, însă, inferioară, din punctul de vedere al infrastructurii noii sale echipe. În afara celor două echipe nominalizate mai sus, Chițu o mai vede “în cărți” pe Ceahlăul Piatra Neamț sau pe… Gloria Buzău – în funcție de decizia FRF la demersurile Ceahlăului, Progresul București, “pentru că are o structură bine organizată și un lot cu experiență”, dar și pe Prefab Modelu, “grupare care a investit peste 2 milioane de euro in transferuri”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila
Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×